da poi eo am o carte preferata :X ,, Invitatie la vals” de Mihail Drumes. Este o poveste foarte frumoasa si cu un final uimitor :X sincer v-o recomand 
mai ales fetelor ) e un roman de dragoste 
) … si ca alta carte as sugera si ,, Elevul Dima dintr-a 7-a super carte si aia :X mi-au placut mult amandoua si sincer spre deosebire de altii mie chiar imi place sa citesc ;;) dar doar anumite carti :-” >:D<
(fragment din invitatie la vals)
,,Cunoştinţele printre fete le făceam, de obicei, la balurile studenţeşti, unde mă duceam cu doctorul, care, ca şi mine, era un bun dansator. Odată, la balul mediciniştilor, am ochit o studentă, o poloneză blondă, cu un căpşor de păpuşă şi un trup subţire ca trestia. I-am făcut o curte îndrăcită şi o dată cu mine încă trei sau patru colegi. Aveam impresia că mă preferă şi am dansat toată seara aproape numai cu ea. Din cauza asta, multe din prietenele mele mi-au arătat o răceală semnificativă. O colegă de la Drept, care venise însoţită de două prietene, m-a mustrat pe faţă:
― Cu noi de ce nu dansezi? Ori ne dispreţuieşti, urîciosule?
Am dansat cu una din ele; cînd a venit rîndul celei de-a doua, s-a ivit poloneza care ne-a stricat planul.
Colega de la Drept, Aurora, nu s-a dat bătută. M-a prins mai tîrziu şi m-a certat din nou:
― De ce o neglijezi pe prietena mea?Era vorba de o brunetă înaltă, subţire, îmbrăcată într-o rochie de mătase neagră. Ceea ce atrăgea în primul rînd atenţia erau ochii ei mari şi luminoşi, atît de luminoşi cum nu mai văzusem alţii şi nici n-aveam să mai văd. Păreau neverosimil de strălucitori, ca doi mici luceferi aşezaţi sub bolta frunţii.
În clipa aceeaorchestra începu un vals. M-am dus întins la ea şi, înclinîndu-mă ceremonios, am poftit-o la dans.
― A,L’invitation à la valse,a şoptit ea roşind brusc ca şi cum ar fi spus ceva neîngăduit. (Se gîndise desigur la compoziţia lui Weber pe care o cînta orchestra.)
Nu i-am răspuns nimic, pentru că a trecut pe lîngă noi poloneza, dansînd cu un coleg de care, instinctiv, mă temeam. S-a făcut nevăzută pierzîndu-se în vălmăşagul perechilor, iar eu am rămas cu stăpîna luceferilor pe care am învîrtit-o în zbor înaripat, făcînd de cîteva ori înconjurul sălii.
― Sînt ameţită, mi-a spus ea şi s-a desprins fluidă din braţele mele.După ce am condus-o corect la loc m-am amestecat în mulţime, căutînd poloneza care mă atrăgea ca un magnet. Ea văzînd că sînt liber îşi părăsi brusc partenerul şi alergă în braţele mele.
― Cu cine-dansate? m-a întrebat, iscodită pesemne de o uşoară gelozie.
― O colegă… de la Litere. Nici nu ştiu cum o cheamă, i-am răspuns afectînd nepăsarea.
Într-adevăr, nu minţeam. Ar fi putut oare să-mi treacă prin minte, în clipa aceea, ce rol hotărîtor avea să joace fata aceea în viaţa mea? “
ne distrugem singuri locul in care traim si asta pentru o adunatura de fiare:| ganditiva si la mediu, la generatiile vitoare si la locul in care o sa traiti peste ani 
